Satul românesc – de Ionel POPA
În satele din aste vremuri, trecute prin tranziţie
Mulţi copii sunt neglijaţi, suferind de inaniţie
Părinţii sunt datori la bănci, şi fără loc de muncă
Slugăresc pe unde pot, pentru o bucat’ de hrincă.
O vreme încă mulţi săteni, prin fabrici au lucrat
Şi-un trai mai bun din an în an, cu toţii au sperat
Şi-ncet încet, vroind mai mult, de bănci au fost momiţi
Iar când au fost restructuraţi, au devenit faliţi.
S-au întors acasă la pământ, dar fără vreo dotare
Muncind cu sapa an de an, de unde bunăstare?
Adevărul de l-am spune, fie făr’ de supărare
Pentru cei de la putere, ei îs buni doar la votare.
Vă chemăm acum pe toţi, cât încă e răbdare
De-aveţi funcţii prin guvern, faceţi o schimbare
Pe-ai noştri bieţi ţărani, încercaţi să-i respectaţi
Satul nostru românesc, nicicând să nu-l uitaţi!
Satul păstrează tradiţii, ne arată ce popor suntem
De batjocorim ţăranii, ne aşteaptă un blestem
Ei ţin aproape de Hristos, ruga lor fiind fierbinte
Mai bine să-i ajutăm, Dumnezeu va ţine minte!
Pădurea ne cheamă
Ionel POPA
Moş Gavrilă – de Ionel POPA
Moș Gavrilă, cu mustață
În fiecare dimineață
La copii le iese în cale
Și vorbind așa agale
Le pune câte o întrebare
Pentru unii, grea încercare:
-Dragi copii, ia ascultați
Un premiu vreți să câștigați?
Iată, am o întrebare:
Știți voi subiectul… cutare?
Dacă ați fost atenți la școală
Veți ghici, n-am îndoială.
Uite aşa moşu-i testează
Şi pe unii-i stimulează
Cu întrebări din geografie
Despre nu știu ce câmpie
Alteori de-un scriitor
Poate despre-un domnitor
Ba mai mult, și din chimie
Căci formule moșul știe!
Pe măsură ce-i întreabă
Copiii răspund în grabă
Lupta e pentru răsplată
Ori un fruct, ori ciocolată.
Moş Gavrilă a îmbătrânit
Şi-ntr-o zi el a murit
Însă mulţi ni-l amintim
Şi cu drag îl pomenim
Cum pe copii el îi iubea
Pe cei isteţi îi stimula
Şi cum era el informat
De părea un învăţat.
Ce devii?
de Ionel POPA
Imediat după născare
Omul ţipă-n disperare
E firav, neajutorat
Creşte, de e protejat
Mai apoi joaca îi place
Toată ziua asta face
De-are linişte acasă
De nimica lui nu-i pasă
Şi-o să ajungă apoi major.
Este el răspunzător?
Ce devine, omul oare?
Depinde de fiecare!
Unii vor şti doar de bani
Şi-asta-i face inumani
Chiar de au, nu-i îndeajuns
Când lăcomia i-a pătruns
Alţii vor multă putere
Nu le-ajunge doar avere
Influența lor se întinde
Peste ţări de orişiunde
Şi aţâţă des alte popoare
De-asistăm toţi cu oroare
Cum avem zilnic teroare
Şi conflicte iau amploare
Unii au scopuri oculte
Şi dărâmă orice punte
Pacea deloc nu le place
Doar războiu-i satisface
Şi grupări religioase
Produc crime odioase
Multe vieţi nevinovate
Sunt curmate în atentate.
Omule, fiinţă slabă
Reculege-te degrabă
Şi de eşti cumva în eroare
Fă atuncea o schimbare
Lasă lupta pentru bani
Vei trăi tu mii de ani?
Ades ce-i ce au putere
Sfârşesc în mare durere…
Lasă-ţi timp pentru o plimbare
Să poţi admira o floare
Şi s-asculţi o ciocârlie
Să vezi miei pe câmpie.
Viaţa noastră-i scurtă tare
N-o trăi cu încruntare
Fă să ai surâs pe faţă
Uneori tu te răsfaţă
De vrei să fii om de omenie
Arată-n jur prietenie
Şi de-ţi este la-ndemână
Spre cei sărmani întinde o mână
Solidari – de Ionel POPA
În vremurile acestea, cu multă tensiune
Când violenţa frate, e în ascensiune
Şi zilnic apar ştiri, de prin alte state
Despre lupte grele, cruzime, atentate
Iar la noi în ţară, vedem suferinţă
Sărăcia frate, pe mulţi ameninţă
Pământul se pare, ajunge la străini
Iar noi între noi, suntem tot mai haini
Este câte unul, de-averi obsedat
Nu-i ajunge o casă, vrea întregul sat
Alţii din lăcomie, îşi construiesc palate
Trăiesc ca hârciogii, de semeni, departe
Dezbinarea frate, loveşte în naţiune
La câte-om face faţă, de-i multă fricţiune?
Eu am îndoieli de n-om schimba ceva:
De-am fi mai solidari multe-am rezolva.
Şi dacă astăzi frate, tu eşti îngenuncheat
Ţi-oi întinde o mână sau ţi-oi da vreun sfat
C-aşa e creştineşte, să ne-ajutăm la greu
Şi asta mult îi place la bunul Dumnezeu
Rugă pentru poporul meu
de Ionel POPA
Binecuvântează Doamne, poporul român,
Dă-i puterea de-a rămâne în ţară stăpân
Miluieşte-l cu chibzuinţă şi înţelepciune
Întăreşte-l când îi cuprins de slăbiciune
Luminează-i Doamne calea, când o rătăceşte
Şi dă-i iertarea cuvenită, dacă mai greşeşte
Fereşte-i fii săi mai aprigi cuprinşi de dezbinare
Nimic să nu le-aducă lor motiv de întinare
Uneşte-i Doamne pe toţi fraţii laolaltă
Să-şi croiască împreună aceeaşi soartă
Însufleţeşte în toţii fii de naţie românească
Dorinţa de Unire în Dacia strămoşească
Întăreşte Doamne, la tot poporul meu
Iubirea de moşie, credinţa în Dumnezeu
Ajută-le Tu Doamne, să aibă spor în toate
Trăiască în a lor ţară, în cinste, în demnitate
Aşa să ne-ajute Dumnezeu!
Crede în tine
Ionel POPA
Dacă vine cumva ploaia când eşti la plimbare
Poţi face pneumonie, riscu-i foarte mare
Însă de-ai fost înţelept şi ai o umbrelă
Ea te apără de ploaie şi scapi de răceală
Dacă mergi cu bicicleta şi pe-o piatră ai lunecat,
Ai frânat cumva prea brusc şi în cap te-a aruncat
E posibil să ai şansa de-a scăpa nevătămat
Cască de ai avut pe cap şi te-a protejat.
Însă cum te fereşti, să-mi spui acuma mie
Când cei din jurul tău s-atinşi de isterie!
Cum îţi menţii echilibrul când specialişti în toate
Doar ceea ce e rău, insistă să-ţi arate!
Că-n toate-i depravare şi crasă indolenţă
Şi-avem violuri multe, de asemeni, violenţă.
Întreaga presă frate, împroaşcă tot şi toate
De-aia avem în ţară, multă adversitate!
La atâta negativ, cum să-i mai faci faţă
Şi cum să-ţi păstrezi vie a ta poftă de viaţă?
Eu zic să rămâi calm, în orice situaţie
Să-ţi vezi de-a tale scopuri, cu multă abnegaţie.
Tu caută soluţii, la orice provocare
Viaţa uneori te pune la încercare
Dar de-ţi menţii credinţa, în potenţialul tău
Îţi va veni în sprijin şi bunul Dumnezeu.
Învaţă a asculta şi a nu fi arogant,
Cată înţelepciunea de-a nu fi intrigant
Un zâmbet să ai pe chipul tău mereu
Să nu fii uragan, ci un senin alizeu.
Blestem
Ionel POPA
-O, tu, măreţ popor, ce ai în gene eroism de dac
Cum poţi umil să rabzi tot ceea ce neghiobii-ţi fac?
Profită mulţi de-a ta credinţă, o văd ca pe-o slăbiciune
Uneori ei râd de tine, chiar de eşti la rugăciune….
-Un popor ce are în vene sânge de dac şi de roman
N-are frică nici de moarte, darămite de-un duşman
Mulţi cunosc şi ştiu prea bine că-s popor de-nvingători
Însă uneori, se pare, sunt lovit de trădători!
–––––––––––––––––––––––-
Asta este partea slabă a acestui brav popor,
Că-ntre timp, pe trupu-i sfânt, apar des cozi de topor!
Cum apar, deja se ştie, nu-i prea greu să pomenesc
Ei se vând cumva ca Iuda, trădând neamul românesc
Blestemaţi să fie aceea, ce-s lipsiţi de-orice credinţă
Şi-i aţâţă pe români, fără pic de elocinţă
Iar de au gânduri ascunse faţă de poporul meu
Nicicând n-or avea izbândă, că-i iubit de Dumnezeu!
Mai responsabili
Ionel POPA
E vremea schimbărilor, frate române
Răbdarea-i pe sfârşite, doar lupta ne rămâne
Să-nlăturăm toţi viermii paraziţi ai ţării
Ce-au sărăcit poporul şi ne-au făcut mizerii
Corupţia perfida, ucide tineretul
Că viermilor le place luxul şi bănetul
Şi-s mulţi pe trupul ţării şi tot mai nesătui
Devine tot mai greu, cu ei ca să te pui.
Au un tupeu de vierme, lipsiţi de conştiinţă
N-au nici un Dumnezeu, sunt fără de credinţă
Demnitari de frunte, în care am crezut
Au stors a noastră ţară cum nu s-a mai văzut
Formând partide frate, viermii au prins putere
De la an la au tot mai multă avere
Şi c-o nesimţire de vierme parazit
Poporul în câţiva ani, jalnic a sărăcit
Şi-n toate-i debandadă, greu de suportat
Legile sunt strâmbe, labirint curat
Poporul sărman, e împins ca să dea şpagă
Căci asta la toţi viermii le este ce-a mai dragă.
Şi şpaga e în toate, din minister în jos
Să fii cinstit acuma e tare anevoios
Te provoc române, să facem o schimbare
Pe viermi să-nlăturăm fără vreo cruţare
Şi dacă au făcut averi ce nu-s justificate
Fără nici o milă, să fie confiscate
Şi-om da la medici frate şi-om dota spitale
Că sunt lipsuri multe şi-i o mare jale
Şi-om purta de grijă la dascăli, profesori
Să-i păstrăm în ţară, nu slugi prin alte zări
Şi-om dota şi şcoala să facă performanţă
Tineretul astfel să capete speranţă.
Multe am putea face, după cum se pare
Însă asta frate, îndeamnă la schimbare
Oricare dintre noi, un pic mai responsabili
Hai să arătăm române, că suntem capabili!
Punți
De Ionel POPA
Astăzi viața-i tot mai dură
Oameni încleștați de ură
Nu mai știu de Dumnezeu
Se suportă tot mai greu
Răni adânci și suferință
Fac în jur cu ușurință
Lipsiți de orice simț uman
Dirijați sunt doar de ban
Duc o viață de hârciogi
În relații-s demagogi
Luptă ades pentru putere
Egoiști, să facă avere.
Inimile li-s de piatră
Lipsă-i și de judecată
Cred că tot li se cuvine
Chiar și ce nu le-aparține
Fiindcă-i lipsă de căldură
Și-ntre oameni multă ură
Mă gândesc c-o vorbă bună
Oricine ar putea să spună
De vezi omul supărat
Spune-i doar: Ești minunat!
Cu el un pic empatizează
Să vezi cum se-nseninează
De-i iese fapta din comun,
Tu să-i spui: Ești foarte bun!
Spunând așa la orișicine
Crește încrederea în sine
Și la cel ce-i săritor
De îți sare în ajutor
Tu să-i spui: Ești admirabil!
Și va fi și mai amabil.
Aceste vorbe spuse des
Între oameni-punți de acces
Tuturor ne-ar fi mai bine
E ceva ce te-ar reține?
Primăvara – Ionel POPA
Covorașe înflorate se-aștern pe câmpul odihnit
Păsările călătoare de prin zări au poposit
Iar prin lunci avem concerte, de cu zori și până-n seară
Cum să stai acum în casă când e-așa frumos afară!
Pădurea iarăși înverzește, e moment pentru trezire
După iarna friguroasă, ce-a ținut-o în amorțire
Și de-a fost puțin rărită pentru prea multe nevoi
Ea renaște cu putere, se reface pentru noi!
Apar cârduri de mioare, pe pășune, lângă sat
Mielușeii le-nsoțesc cu mult chef pentru zburdat
Și pe câmpul însămânțat, berzele aterizează
Obosite de la drum, loc de cuib investighează!
Sălciile din zăvoi, se împodobesc de zor
Mâțișorii cei pufoși luând fața frunzelor
În livada de pe deal, pomii înfloresc pe rând
Doamne, ce minunății, ne-ai lăsat Tu pe pământ!
Despre medici și spitale – Ionel POPA
Din contribuția la buget a oricărui cetățean
Statul pregătește medici cu duiumul an de an
Toți depun un jurământ, la-nceput de meserie
Puțini apoi și-l respectă, sunt atinși de lăcomie
Când merge omul la spital, de nu este vreun bogat
Înainte de analize, el este amplu interogat
Cu finețe-i întrebat, dacă și unde lucrează,
Vor să știe în primul rând, ce venituri încasează
Dacă este vreun șomer, ar mai avea o șansă
Poate are cumva rude, să-i achite câte o tranșă
Și-ar mai fi o variantă, s-apeleze la vreo pilă
Un baron din aste vremuri, ce-ar avea un pic de milă
Dacă este-un amărât, fără bani , fără ajutor
Nu va fi băgat în seamă, e trimis pe coridor
Și-o să aștepte el acolo, pân′ ce-o voce-i va spune
-Mergi acasă, cată bani și la doctori tu-i depune.
Sunt în stare să-ți ia totul, fără nici o remușcare
Mergi degeaba prin spitale, peste tot e nepăsare
De n-ai punga cu parale, nici o șansă să te-atingă
Nici măcar vreo asistentă, să te-nțepe c-o seringă
Sistemul nostru sanitar, este atât de neglijat
Mor pe capete în spitale, foarte slab e finanțat
De aceea, personalul a plecat peste hotare
Pleacă tot ce e mai bun,rămân cei fără valoare
Este însă și-o excepție, ei formează un grup aparte
Medicii de la urgențe, smulg pacienții de la moarte
Când se cere vreo salvare, foarte iute intervin
Se transformă în niște îngeri, ăsta este a lor destin.
Lecție
de Ionel POPA
Am fost bun și a fost rău
Am fost rău și a fost bine
Am fost rău și a fost rău
Am fost bun și a fost bine
Părând totul cam ciudat
Să-nțeleg mi-a fost cam greu
Însă așa am învățat
Să mă-ncred în Dumnezeu.
Laudă omului bun la suflet
de Ionel POPA
Mă-nclin în fața omului blajin
Ce cu răbdare, ajută un bolnav
Laudă ție, bunule creștin
Ești pentru lume un om brav!
De dăruiești din ce îți prisosește
La cei ce traiu-i tot mai greu
Laudă ție, ce faci e creștinește
Să te-ocrotească Dumnezeu!
În aceste vremuri, se poartă lăcomia
Mulți trăiesc doar pentru ei
Laudă ție, ce-ți place omenia,
Și lăudat să-ți fie frumosul obicei!
La toți ce știu a empatiza
Și-un zâmbet cald oferă în jur
Celor ce știu de jos a ridica
Laudă lor, că au sufletul pur!
Laudă ție, omule cu suflet mare
Ce cu blândețe, alini pe cei sărmani
Puțini sunt cei ce au așa chemare
Laudă ție și să trăiești mulți ani!
Doar pădurea
de Ionel POPA
Cine casa încălzește
De cum vremea se răcește?
Cei cu sobe știu prea bine
Lemnul din pădure vine!
Unii încă ar mai spune
Lemnu-n toate se impune
Are multe alte foloase
În industrii sau prin case.
Lemnul având așa valoare
Are o mare căutare
Și uite așa, străinul vine
Taie lemnul, ce rămâne?
Și-o spun cu amărăciune
De tăcem, nu-i iertăciune
Pădurea de nu-i protejată,
Consecințe-s de durată!
Cine de plouă pe munte
Torentele stă să-nfrunte?
Și când zăpada se topește
Șuvoaiele potolește?
Dar când vântul suflă tare
Cine oprește a lui sforțare
Protejând sate-n câmpie
De nămeți, chiar de urgie?
Și de-i zăpușeală mare
Te primește, îți dă răcoare
Și la umbra ei cea deasă
Uiți de griji ce te apasă.
Cine atunci când panta-i mare
Ferește de-alunecare
Protejând șosele, sate
Baraje sau căi ferate?
Doar pădurea, știe Domnul
Mai puțin o știe omul
Cel ce taie-n fărdelege
Făcându-se a nu-nțelege
Și pădurea mută-ndură
Faptele celor ce-o fură
De-ar putea le-ar arăta
Că nu-i VIAȚĂ fără ea!
Ai grijă, române – Ionel POPA
O, tu române, cel harnic și cinstit
Așa ușor, se pare, te lași păcălit
Te mint, cu nesimțire, când îți cer votul
Ajunși iar la putere, ei uită totul.
Ai inima creștină și încredere naivă
Visezi la trai mai bun, ei dimpotrivă
Devin budihace, ajunși în Parlament
Își văd de interese, tu mergi la faliment.
Dar până când, române, atâta umilință
De ce să suferi tu, ce ai multă credință?
De ce ai tăi copii, să crească în sărăcie
Cum poți tu suporta, așa netrebnicie?
De la un an la altul, ciocoii se-nmulțesc
Iar la tine frate, doar taxele tot cresc!
De-ajungi la spital, jalea-i tot mai mare,
În întreg sistemul, e multă nepăsare
Mor oamenii cu zile, că sunt lipsuri multe
Medici mai puțini, cin’ să te consulte?
Școlile se pare, sunt tot mai neglijate
Tineri intră-n viață, cu mai puțină carte
Ai grijă române, ei au un concept
Să depinzi de stat și să le fii adept
Tu însă vei lupta, dând tot ce-ai bun în tine
Să nu depinzi de nimeni, de vrei să-ți fie bine.
Salcâmul
de Ionel POPA
De vezi salcâmul pe picioare
Îl admiri și doar atât,
Dar îți pun o întrebare,
Știi tu cum a apărut?
A salcâmului sămânță
Este învelită-n ceară
Și în stare de latență
Duce-o viață-embrionară,
Ce se poate prelungi
Pentru o lungă perioadă
Și nicicând n-ar răsări.
Asta-i fără de tăgadă!
Doar dacă din întâmplare
Semințe-i se face o „rană”
Și substanțe hrănitoare
Depășesc stratul de ceară.
Embrionul se-activează
Va da semne de trezire,
Din tegument s-eliberează
O plantulă-n devenire.
E plăpândă la-nceput,
Până prinde rădăcini
Dar va crește neîntrerupt
Până când se va-mplini!
Mândru este acum salcâmul
Când din flori a sa coroană
Împrăștie în jur parfumul!
Și-a pornit de la o rană!
Omule,de nu iubești
Că vei fi cumva rănit,
Ar trebui să te gândești
Că vei muri neîmplinit!
De n-ajunge Moșul – Ionel POPA
-Mămica mea cea mult iubită
De griji te simt că ești mâhnită
Te-ntreb sfios și tu mă iartă
De ce-i amară a noastră soartă?
Ce hram poartă Moș Crăciun?
Mulți zic că este foarte bun.
Însă la noi de ce n-ajunge
Nici când plouă,nici când ninge?
De ai copil, ce poți răspunde?
E greu să-i spui că n-ai de unde
Să-i explici că viața-i grea
Sau că nu ar merita?
O lacrimă mama-și ascunde
Își căuta cu greu cuvinte
Luă copilul strâns la piept
Și-i răspunse înțelept:
-Copile drag, să ai credință
Arată tu recunoștință
Pentru că ești sănătos,
Ai părinți și ești frumos.
La Moș Crăciun efortu-i mare
Acum l-această Sărbătoare
Copiii din orfelinate
Vor avea prioritate.
Orice-ar fi tu-nvață bine
Moșu-i cu ochii pe tine
De vei ști mai multă carte
Pe la tine s-o abate.
E timpul pentru recules – Ionel POPA
E timpul pentru recules
Asupra vieții, e de-nțeles
Să vedem unde am ajuns
Avem la toate un răspuns?
Blând te-ntreb, și-ți vei răspunde
Și nimic nu-ți vei ascunde
Poți afla (și-ar fi înțelept)
Dacă ești pe drumul drept
Sau cumva te-ai abătut
Luat de val sau că ai vrut
Și acum de zor, vai, te căiești,
Calea n-o mai nimerești?
Ești tu oare bucuros
Că acum ești sănătos?
Semeni mulți sunt prin spitale
Vai de ei de n-au…parale.
Ai familia cu tine?
Dacă da, atunci e bine.
Dacă nu, vei reflecta
Poate apoi vei corecta.
Cum să fii tu fericit
De familie, despărțit?
Cum să ai poftă la masă
Când copii nu-s acasă?
Ai părinții încă-n viață?
Ei ți-au dat cândva povață
Te-au crescut cu mare grijă.
Poate acuma sunt în cârjă…..
Și-or având multe nevoi…
Chiar de-or trăi amândoi..
De-i în viață numai unul
Tare-i greu, profund îi chinul.
Un bătrân însingurat
Este atât de întristat..…
Să iubești pe-ai tăi părinți
Pentru tine-s niște sfinți
Ești cumva plecat din țară,
Prin străini pâinea-i amară?
Banul e pe primul loc
Și te plângi că n-ai noroc?
Am să-ți fac un pic ocară
Chiar de știu c-o să te doară
Și nu vreau să te amărăsc
Doar un pic să te trezesc.
Omule, dar ce iubești
Pe cei căi tu rătăcești?
Ce valori apreciezi?
În Iisus cumva mai crezi?
Vin străinii, iau pământul
Ție unde-ți este gândul?
Cui îți vinzi tu libertatea?
Cui sacrifici sănătatea?
De iubești tu hărnicia
Cată-ți rostul în România
Nu te vinde pentru bani.
Vei trăi tu mii de ani?
Viața noastră-i efemeră
Azi suntem, iar mâine…poate
Occidentul e-o himeră
Poți să abandonezi tu toate?
Puneți mintea în valoare
Și-orice faci, fă cu fervoare
În toate ai să reușești
De ai credință și muncești.
La săniuș!
de Ionel POPA
Când ninsoarea s-a oprit,
Cu multă dârzenie,
Toți copiii au ieșit
Bucuroși, la sanie!
Și-au făcut o pârtie
Pe-o uliță în pantă,
Și toți,fără excepție
Se bucură-n vacanță.
Și merg zglobii la săniuș
De dimineață până-n seară
De s-a făcut strașnic ghețuș
Pe-a noastră pârtioară.
Dar un vecin s-a supărat
Prea mare era zarva!
Și pe gheață a lunecat!
A început gâlceava!
La primar a reclamat
Zarva de la el din poartă
Și nisip s-a-mprăștiat
Pe pârtia toată!
Copiii s-au supărat
Pe această faptă
Și rapid ei au format
O mică antantă!
Și cum s-a întunecat
Copiii adunați în ceată
Nisipul au măturat
Și-i iarăși este gheață!
Vai,câtă vervă,bucurie
Exprimată cu candoare!
Frumoasă ești copilărie
Ani frumoși,trai cu fervoare!
Dedicată municipiului Vaslui, vatră de istorie milenară
de Ionel Popa
Când spui Vaslui, respectul te-nvăluie
Această urbe veche-i plină de istorie
Așezământ de secole, dinaintea lui Ștefan
Te umpli de mândrie de nu ești vreun profan.
La Vaslui pe turci, Ștefan i-a zdrobit
Bravii lui oșteni luptară îndârjit
Creștinii din întreaga lume rămaseră uimiți
Când turcii în număr mare fusese nimiciți.
Atuncea otomanii o lecție au primit
Cu răzeșii, frate, nu prea-i de glumit
Pentru răzeșie mult sânge au vărsat
Acest drept, se știe, pe veci l-au câștigat.
În cinstea celor ce-atunci s-au jertfit
O biserică măiastră Ștefan a construit
Locașul acesta sfânt și astăzi dăinuește
Cu multă pietate, pe oricine-l primește.
La Vaslui lui Ștefan i-a plăcut, pe semne
Curțile domnești, le-a găzduit o vreme.
Urmară vremuri tulburi, cu lacrimi și suspine
Căci nu întotdeauna, fost-a numai bine.
Dar când a fost chemarea: Vrem independența!
Dorobanții noștri și-au făcut prezența!
Asalturi au fost multe, la Vidin sau Plevna
S-au avântat eroic, arătându-și râvna.
Și nu le-a fost ușor de-au cucerit Smârdanul
Însă aveau în frunte sergent Peneș Curcanul!
Alecsandri poetul, în versuri i-a cântat
Și-n inimile noastre un loc și-au câștigat.
Răzeșii-s oameni simpli, oricând sunt primitori
Dispuși la greu s-ajute, sunt foarte săritori
Cetățeni supuși având credință dreaptă
Mințiți de multe ori, și înșelați prin faptă.
Orice ar suporta și-ar avea iertare
Excepția e una, e vorba de trădare!
E bine de știut, i-o măsură-n toate
De respecți răzeșii, le ești ca un frate!
În aceste vremuri, o fi democrație?
Unii-s prea bogați, alții-n sărăcie,
Și nu-i vorba de lene sau de hărnicie
Unii spun că-i șansă, alții că-i hoție….
Rugăciune – Ionel POPA
Pe Ceaușescu am răsturnat
De Crăciun l-am împușcat
Și-am făcut mare păcat
Vai de noi ce a urmat!
Doamne, Te-om fi supărat!
Au ajuns la cârmă hoți
Încrengături de mafioți
Ce-au înșelat românii toți…
Fost-am oare idioți?
Doamne, iartă-ne de poți!
Guverne care mai de care
Au scos totul la vânzare
Ei i-au spus privatizare
De fapt, o mare escrocare
Doamne, dă-le cumpătare!
Au scos țara la mezat
Fabrici s-au vaporizat
Șomajul s-a accentuat
Când firme au falimentat.
Doamne, dă-le gând curat!
Românii s-au împrumutat
La bănci case au ipotecat
Rate mulți au cumulat
Dobânzi s-au multiplicat
Doamne, rău Te-am întristat!
De nevoie, au emigrat
Familii s-au destrămat
Bătrânii s-au însingurat
Unii viața și-au curmat…
Doamne, de Tine au uitat!
…………………………………..
Doamne vin cu plecăciune
Ca să-Ți fac o rugăciune
Dă, Doamne, înțelepciune
Și multă clarviziune,
La întreaga națiune.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Badanta[1] – Ionel POPA
-Vieni quando ti chiamo![2] striga bătrâna insistent
Folosind și clopoțelul s-arate că e urgent
Și badanta auzindu-l, sosi-ntr-o clipă de pe-afară
Speriată să nu cadă, bătrâna nonagenară
O îngrijea de câțiva ani, cu o foarte mare grijă
Chit că bătrâna-i bolnavă și nu merge nici în cârjă
De multe ori o necăjește, egoism de om senil
Să-i suporte orice toană, uneori e dificil
Părăsise România pe când criza-i dete brânci
Mai mulți bătrâni tot îngrijise, zece ani-îs de atunci,
Rând pe rând s-au dus la Domnul ei scăpând de suferință
Pentru ea un alt bătrân, a însemnat multă voință!
Dar programul cu bătrâna nu e chinul cel mai mare
Ușurel s-ar descurca, chiar de-i viață de-nchisoare
Cel mai greu de suportat, este dorul de familie
Să stea departe de copii, asta mult o chinuie
Tristețe mare o cuprinde, iarna pe la Sărbători
Când petrece cu bătrâna, nici vorbă de urători
Se uită jalnic pe la geam, gându-i zboară în depărtare
Purtând un dor imens de casă, un dor atât de mare!
Speră ca și-n România să-și poată găsi un rost
Să se-ntoarcă iar acasă și să fie cum a fost
Ea se simte ca într-o cursă, din care nu știe a scăpa
De țară s-a înstrăinat, în Italia n-ar mai vrea
Iată însă, Parkinson-ul, pe bătrână a-nțepenit
Fără multă suferință, și-a dat obștescul sfârșit
Iar badanta, om cu suflet, începe-n lacrimi s-o bocească
Rudele de la priveghi, nu știu cum s-o mai oprească
În plânsul ei e multă jale, tot nădufu-și descărca:
Viața ei de închisoare, efortul de a se descurca
Lacrimi sunt pentru copiii, rămași cu bunicii în țară
Și pentru aceștia fiind bătrâni, grija asta-i o povară
Badante-s multe în Italia, ca și în întregul Occident,
Femei ce îngrijesc bătrânii, responsabil, evident
Își sacrifică ani din viață, câștigând o pâine amară
Domnul să le ocrotească, să le-aducă iar în țară.
[1] Badante – așa numesc italienii femeile ce îngrijesc bătrâni la domiciliu
[2] Vieni quando ti chiamo! – Vino când te chem! (traducere din lb. italiană)
Ce-ar spune Țepeș – Ionel POPA
-Țepeș Vodă, hai de vezi
Românimea ce-a ajuns,
O să-ți spun, e greu să crezi
Duhuri rele ne-au pătruns.
Cei ce țara o conduc
Sunt cuprinși de lăcomie,
În Guvern e balamuc
Habar n-au de economie.
Fabrici multe s-au vândut
La fier vechi pe te miri ce
Iar șomajul a crescut,
Criză e la orișice.
Avem criză în spitale,
Vai de ei bieții bolnavi,
Și în școli e mare jale
Elevii-s tot mai trândavi!
Dascălii sunt supărați,
Și-au pierdut din pasiune,
Nu mai sunt apreciați,
Școala-i în regresiune.
Ai nevoie de-o hârtie
Din sistemul bugetar?
Vai ce multă apatie,
Șpagă de nu dai în dar!
-Alelei, sărman popor
Grele zile ai ajuns
De-i Guvernul trădător
De corupție cuprins!
De-aș învia, pe dată
Multe țepe ar trebui,
I-aș chema la judecată
Și pe toți i-oi chinui!
Dar la judecată dreaptă,
Fără șansă de cruțare,
Pedepsi-voi după faptă
Tot ce-ar însemna trădare!
Trădătorii din Guvern
Ar fi primii sus în țepe
Ei vă fac viața infern?
Asta eu n-o pot concepe!
Parlamentul a fost votat
Să dea legi pentru popor
Dacă asta au uitat
Va fi vai de mama lor!
Uite de-a lor interes
Să vegheze la popor
Altfel n-aș avea de-ales:
Țeapă groasă în(trupul) curul lor!
Justiție multă voi aveți,
Pentru ce este plătită?
Să scape băieți deștepți?
Și lor țeapa li-i sortită
Puie legi în aplicare,
Confiște tot ce-i din furat,
Bage hoții la închisoare,
De-aia sunt plătiți de stat!
Interlopi, șpăgari sau hoți
Vor avea câte o țeapă
Încrengături de mafioți
Toți fiind de-aceeași teapă!
Știu c-aveți un președinte
Pentru ce a fost ales?
Nu-i târziu, să ia aminte
Lase orice interes
De-și iubește țara, neamul
Lase lupta între palate
Că acușa trece anul
La popor ce-o să arate?
Cu așa resurse multe,
Primite de la Dumnezeu
Cine stă să vă asculte
Tânguiri și văleleu?
Strângeți-vă toți grămadă
Vorba mea să vă trezească
Și uniți, să dați dovadă
C-aveți simțire românească!
Domnul Ștefan fie cu noi – Ionel POPA
Ștefan Vodă Drept și Sfânt
Mai vino odată pe pământ
Să-ți vezi Moldova cea iubită
Cum de străini-i terfelită
Dictatori din Vest și Est
Au împărțit-o pe șest
Prutul despărțind pe frați
Unii fiind deportați
În Siberia de ghiață…..
Puțini au rămas în viață
Suferind multe mizerii
Greu acum de dat uitării.
Ștefan Vodă Drept și Sfânt
Te-ai răsuci în mormânt
Să vezi în stânga de Prut
Cât poporul a decăzut.
Rușii vor să ne ia limba
Să cântăm cu toți Kalinka
Graiul nostru strămoșesc
Cu rusisme îl pângăresc.
Iar în dreapta de la Prut
Americani au apărut
Ce ne spurcă ogoarele
Ne-otrăvesc izvoarele.
Fugăriți din alte state
Fiind lipsiți de umanitate
Pe români i-au dezbinat
De când pe-aici s-au aciuat.
Caută cozi de topor
Să treacă de partea lor
Ca resursele din sol
Să le țină sub control.
Iar a noastră cârmuire
Pusă-i pe căpătuire
Poporul pe față minte
Că-i primar sau…. președinte.
Casele sunt clătinate
De cutremure ciudate
Specialiștii trag alarmă
Nimeni nu-i bagă în seamă!
Interesele-s prea mari
Pentru hulpavii coțcari!
Doar țăranii-s speriați
Ei se simt acum trădați!
Sfinte Ștefan Domn iubit
Poate ne-i fi auzit
Pe răzeși vei milui
Pe coțcari vei zgudui.
E timpul pentru recules – Ionel POPA
E timpul pentru recules
Asupra vieții, e de-nțeles
Să vedem unde am ajuns
Avem la toate un răspuns?
Blând te-ntreb, și-ți vei răspunde
Și nimic nu-ți vei ascunde
Poți afla (și-ar fi înțelept)
Dacă ești pe drumul drept
Sau cumva te-ai abătut
Luat de val sau că ai vrut
Și acum de zor, vai, te căiești,
Calea n-o mai nimerești?
Ești tu oare bucuros
Că acum ești sănătos?
Semeni mulți sunt prin spitale
Vai de ei de n-au…parale.
Ai familia cu tine?
Dacă da, atunci e bine.
Dacă nu, vei reflecta
Poate apoi vei corecta.
Cum să fii tu fericit
De familie, despărțit?
Cum să ai poftă la masă
Când copii nu-s acasă?
Ai părinții încă-n viață?
Ei ți-au dat cândva povață
Te-au crescut cu mare grijă.
Poate acuma sunt în cârjă…..
Și-or având multe nevoi…
Chiar de-or trăi amândoi..
De-i în viață numai unul
Tare-i greu, profund îi chinul.
Un bătrân însingurat
Este atât de întristat..…
Să iubești pe-ai tăi părinți
Pentru tine-s niște sfinți
Ești cumva plecat din țară,
Prin străini pâinea-i amară?
Banul e pe primul loc
Și te plângi că n-ai noroc?
Am să-ți fac un pic ocară
Chiar de știu c-o să te doară
Și nu vreau să te amărăsc
Doar un pic să te trezesc.
Omule, dar ce iubești
Pe cei căi tu rătăcești?
Ce valori apreciezi?
În Iisus cumva mai crezi?
Omule, dar un′ți-e gândul
Moșteni-vei tu pământul?
Cum poți fi așa de snob
Lăcomiei să-i fii rob?
Vin străinii, iau pământul
Ție unde-ți este gândul?
Cui îți vinzi tu libertatea?
Cui sacrifici sănătatea?
De iubești tu hărnicia
Cată-ți rostul în România
Nu te vinde pentru bani.
Vei trăi tu mii de ani?
Viața noastră-i efemeră
Azi suntem, iar mâine…poate
Occidentul e-o himeră
Poți să abandonezi tu toate?
Puneți mintea în valoare
Și-orice faci, fă cu fervoare
În toate ai să reușești
De ai credință și muncești.
Iubirea de tată a lui Syrophanes -Ionel POPA
Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorință,
Frumos îl educase în cinste și credință.
Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, și-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simț mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!
Însă viața…….viața nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Și uite așa și Syrophanes, întâlnește ghinionul
Flăcăul și-l prăpădește, se duse în cer la Domnul…..
Omul ca ființă, știe doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Și uneori e nesătulă, s-atinge și de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret
Taman când nu se aștepta, o boală fără leac
Intrase-n trupul de flăcău și-i veni de hac
Syrophanes egipteanul, fiind așa bogat
Plătise leacuri multe, dar soarta la trădat.
Vai, ce durere…..greu îți poți imagina
Nimic din ce-i lumesc nu-l poate alina
Nu putea-nțelege…… ce dreptate-i asta?
Cum de-l lovi deodată, taman pe el năpasta?
Dintre toate suferințele ce-s date omului
Le-ar duce el cumva, excepție una îi
Să-ți îngropi copilul, ce nu-i deloc firesc
E o durere mare, la nimeni nu-i doresc
Sărmanul Syrophanes, avea doar un băiat
Liniștea nu-și mai găsea , e greu de suportat
Să-l fi luat pe el, decât să-ndure chinul
Ce folos să-l lase în viață, crud îi e destinul.
Deodată are o idee, părea copilărească
Însă încerca sărmanul, durerea să oprească
Începe a modela argilă, adusă de pe Nil
După asemănarea neprihănitului copil
Mai întâi îi face chipul, și-l amintea prea bine
Era atent la toate, la ochi, la cristaline
Și buze arcuite, cu-n zâmbet primitor
Așa cum era adesea, mândrul său fecior.
Și-n timp ce modela, își stăpânea cu greu
Lacrimi de durere, ce-i curgeau mereu
Și-i udau argila, pe care o sculpta….
Lucra intens sărmanul, până se-nnopta
Lumea îl vedea, înțelegeau durerea
Nimeni nu încerca să-i oprească vrerea
Și după un timp, se-arat-o sculptură
Ce seamănă perfect cu-a fiului făptură
O privea el zilnic, chiar îi și vorbea
Cu flori și ghirlande, o împodobea
Fiind foarte reușită, mulți o admirară
Și uite așa și alții, exemplu i-l luară.
De atunci si până azi,statui multe s-au sculptat
S-amintească de cei dragi când l-a cer s-au ridicat
Însă un lucru poate n-ar trebui nicicând uitat
Prima s-a făcut de-un tată pentru-al său băiat.
Supărare de țăran – Ionel POPA
Un sfert de veac au așteptat
Visând la o viață bună
Guvernele s-au tot schimbat
La toate-o fost minciună.
Au suferit cuminți, fideli
Scrâșnind umili din dinți
Victime-a multor greșeli
Le-au dus cu mult bun simț.
Se simt acum profund trădați
De cei în care au crezut
În timp ce alții-s mai bogați
Ei doar au decăzut.
Bătrânii au mai rămas în sat
Din fosta răzeșime.
La mulți copii le-au plecat
Rătăcind prin lume.
Guvernanții, bată-i Domnul
Ii bagă-n seama doar la vot
Când le promite raiul
De fapt, ei papă tot!
Că-s transformați în budihace
Și-i greu să fie săturați
Când de-o vreme încoace
Vor tot mai bogați!
Se vând ușor la cel străin
Ca Iuda, biblic trădător
Având sufletul hain
……..Cozi de topor!
Toamna – Ionel Popa
Iubesc primăvara cea sfioasă
Când natura iar renaște,
Iubesc și vara călduroasă
Când soarele larg zâmbește.
Chiar și iarna cea geroasă
O iubesc de-i cu zăpadă
Însă toamna cea mănoasă
O iubesc făr-de tăgadă!
Pere, mere, prune, nuci,
Pomi cu ramuri atârnânde
De prea multe fructe dulci
Belșug este pretutindeni.
Gospodinele prepară
Din legume, zarzavat
Rafturile din cămară
Burdușite-s de iernat.
Gem, zacuscă sau dulceață
Din toate câte un pic
Gospodina cea fâșneață
Nu va uita de nimic!
În vie, strugurii sunt gata
Pregătiți s-ajungă în cramă
Curgă must din teasc pe dată
Vom bea vinul cu pastramă.
De-i Fetească sau Merlot
Chardonnay sau Bohotin
Poate fi roșul Pinot
Adevărul stă în vin!
Mai apoi țuica se face
La cazanul din alamă
Iar la iarnă ne va place
Să cinstim de bună seamă!
Din pădure tot mai des
Ies căruțele cu lemne
De la munte înspre șes
Frigul va veni, pesemne.
Nunțile sunt programate
Peste tot e voie bună
Orchestrele-s prea ocupate
La sfârșit de săptămână.
O melancolică stare
Mă încearcă uneori
Privind pe cer,nu-i de mirare
Zboară cârduri de cocori.
Așa multă păsărime
Lasă luncile amuțite
Părăsindu-ne o vreme
Cine triluri va emite?
Și copacii se dezbracă
De cum bruma îi atinge
Stratul fin de promoroacă
Rezistența le-o învinge.
………………………………………..
Mă trezesc din letargie…
Un gând avea să-mi amintească
Lege-i în biologie:
De se moare-i să renască!
Moșul și copilul – Ionel Popa
-Bună dimineața, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulțumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, și clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Și eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat…..
-Ce înțelept ești, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat școala și-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinții, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată și-ți este de ea dor….
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor…
Tot ceea ce-mi doresc e să revină-n țară
Și-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simți, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri,multe jucării
Cred că am mai multe decât au ceilalți copii
Mi-a luat și-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt că uneori tânjesc după alint
Aș vrea la ea în brațe, nu voi ca să te mint
De melancolie și ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am și o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai știu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De mă gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama și eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îți spun că mă uimești,
Cât de frumos și de matur gândești,
Aș vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Așa bătrân cum sunt, cresc și un nepot
Tu reține-un lucru, ești un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Și ai și-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea ,de nepotul meu:
Părinții i-au murit, îl ajut doar eu
Și nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Așa cum primești tu și ceilalți copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să știi că ai dreptate, chiar că-s norocos
De mă plâng în jur, par cam plicticos
Eu vreau să-ți mulțumesc, că m-ai ascultat
Deja mă simt mai bine, am fost un pic frustrat
Mă gândesc acum că n-ar fi deloc rău
Să-l cunosc și eu pe nepotul tău
Ne-om juca împreună că eu am de toate
Multe jucării ce stau abandonate
În joaca inocentă ne vom alina împreună
O prietenie e-ntotdeauna bună.
Despre medici și spitale – Ionel POPA
Din contribuția la buget a oricărui cetățean
Statul pregătește medici cu duiumul an de an
Toți depun un jurământ, la-nceput de meserie
Puțini apoi și-l respectă, sunt atinși de lăcomie
Când merge omul la spital, de nu este vreun bogat
Înainte de analize, el este amplu interogat
Cu finețe-i întrebat, dacă și unde lucrează,
Vor să știe în primul rând, ce venituri încasează
Dacă este vreun șomer, ar mai avea o șansă
Poate are cumva rude, să-i achite câte o tranșă
Și-ar mai fi o variantă, s-apeleze la vreo pilă
Un baron din aste vremuri, ce-ar avea un pic de milă
Dacă este-un amărât, fără bani , fără ajutor
Nu va fi băgat în seamă, e trimis pe coridor
Și-o să aștepte el acolo, pân′ ce-o voce-i va spune
-Mergi acasă, cată bani și la doctori tu-i depune.
Sunt în stare să-ți ia totul, fără nici o remușcare
Mergi degeaba prin spitale, peste tot e nepăsare
De n-ai punga cu parale, nici o șansă să te-atingă
Nici măcar vreo asistentă, să te-nțepe c-o seringă
Sistemul nostru sanitar, este atât de neglijat
Mor pe capete în spitale, foarte slab e finanțat
De aceea, personalul a plecat peste hotare
Pleacă tot ce e mai bun,rămân cei fără valoare
Este însă și-o excepție, ei formează un grup aparte
Medicii de la urgențe, smulg pacienții de la moarte
Când se cere vreo salvare, foarte iute intervin
Se transformă în niște îngeri, ăsta este a lor destin.
Strigăt de unire – Ionel Popa
14.11.2013
Popor român de-ai conștiința
Și-nțelegi istoria ta
Luptă pân′ la biruință
Să fim uniți, hai nu mai sta!
Să n-exprimăm dorința în lume
Cu mult curaj și cu avânt
Ca să-nțeleagă orșicine
Că ne știm rostul pe pământ!
De vrem să fim băgați în seamă
Ce-avem simțire românească
Hai să rostim toți, fără teamă
Unire în vatra strămoșească!
Un vis avem, cel de unire
Ca nație pe acest pământ
Și Dumnezeu-i va da-mplinire
Este al nostru crezământ!
Nimeni n-a sta în calea noastră
Nicicum nu ne-om lăsa înfrânți
În limbă noastră strămoșească
Rostim:Noi vrem să fim uniți!
Nu mai vrem să trăim separați
De moftul unor dictatori
Ca și români cu toți strigați:
Să ne unim, suntem datori!
Pornim dar flacăra unirii
Și-n românime s-o extinde
S-or stingă dacă ar vrea străinii
Și mai tare s-ar aprinde!
Hai române ,strigă tare
Glasul nostru unanim
Vrem în România Mare
Uniți în pace să trăim!
Copiilor mei – Ionel POPA
Copile scump, copile drag
Aș vrea să-ți dau totu-n vileag
Fiindcă ai trecut de majorat
De-acuma ești și tu bărbat
Să-ți spun că viața nu-i ușoară
Ba e dulce, ba-i amară
Și când urcușul îți este greu
Să crezi în tine fiul meu
Un pas mai fă chiar de-i târâș
Spre scopul tău-mărețul vis
Succesul este-o opțiune
De-aia cere pasiune
Muncă multă, sacrificiu,
Nimic nu este din oficiu.
Copile scump, copil blajin
La toți s-arăți un chip senin
De viața crunt te va-ncerca
Să nu te plângi la nimenea
Credința scut s-o ai mereu
Speranță multă-n Dumnezeu
Te ridică atunci de jos
Fi-vei apoi mai vânjos
Vei face față tu la toate
De le-accepți cu demnitate.
Copile scump, copil frumos
În viață să nu fii lăcomos
Dă la alții din surplus
Să fii iubit de Cel de Sus
Și să ai grijă de tine
De la excese te abține!
Să-nveți s-asculți pe cei din jur
Orice sfat – de bun augur
Cu tine fii mereu sever
Tărie să ai de caracter
Trădat fiind de unii semeni
Păstrează încrederea în oameni
Iubește cinstea și-omenia
Cultivă-n jur prietenia.
Doină – Ionel Popa
Foaie verde de stejar
Pădure – codru secular
Seva-ți plânge de prin cioate
Tulpini multe fiind tăiate
Trupu-ți este sfârtecat
Te-ai cam împuținat
Arbori falnici ți-au tăiat
Unde-i codrul de altădat′?
Foaie verde de gorun
Plânge ursul nostru brun
Plâng și cerbi și căprioare
Plâng și cele răpitoare
Nu-și mai găsesc adăpost
Tu le-ai fost de avanpost
Însă acum te-ai împuținat
Unde-i codrul de altădat′?
Foaie verde de castan
Inundații, an de an
Se pogoare peste sate
Producând calamitate
Când pădure, erai deasă
Opreai puhoiul din fașă
Pădure mult s-a defrișat
Unde-i codrul de-altădat′?
Foaie verde de gârniță
Vara-i tot mai mult arșiță
La câmpie îi ca-n deșert
Viitoru-i mai incert
Climatul s-a aridizat
Extremele s-au accentuat
De când pădure, te-au tăiat….
Unde-i codrul de-altădat′?
Foaie verde de frasin
Omul,de n-ar fi hapsân
Pădurea ar iubi mai mult
Și-ar face din asta un cult
Pădurea dacă-i măreață
Înseamnă mai multă viață
Iar pădurea-i pentru toți
Și nepoți și strănepoți
Foaie verde de arțar
Pădurea trăiește un coșmar
Jefuită-i zi și noapte
Mai nou, se fură cu acte
Și-i tăiată, și-i vândută
La străini ce dau valută
Dacă-i mai lăsăm pe hoți
Ce-om lăsa la strănepoți?
Mesajul lui Socrate
de Ionel Popa
Închid televizorul, de știri sunt dezgustat
Ne mint aleșii noștri, mă simt profund trădat
Ne tot vorbesc într-una c-avem democrație
Cu vorbele rămânem, ei știu doar de hoție
De un sfert de secol țara-i în schimbare
Poporu-n sărăcie, la ei e îmbuibare
De la o zi la alta, viața se-năsprește
Corupția blestemata, la vârf se-mpânzește
Și văd cum aleșii se scuipă acum de zor
Fără a găsi soluții pentru sărman popor
Văzând ce se-ntâmplă, îmi pun o întrebare
E corectă calea? Eu cred că-i o eroare!
Caut un răspuns, …îmi aleg o carte
Și uite așa, fără să vreau, dau peste Socrate!
O, câtă-nțelepciune, și-n mod surprinzător
Supremul sacrificiu îl dă pentru popor.
El este condamnat, pedeapsa capitală
Să bea cupa cu cucută, otrava fiind letală
Și-ar fi putut să încerce legea a eluda
Mai ales că fapta era și…nu era
Socrate însă era prea înțelept
Știa mult mai bine ce e corect și drept
Sacrificiul său a fost pentru popor:
Aplicarea legii înseamnă viitor!
Ăsta-i răspunsul de vrem democrație
Și politicienii primii ar trebui s-o știe
Egali în fața legii, înseamnă echitate
De vor în Parlament, fără imunitate!
Corupția dezbină, corupția slăbește
Țara-i prăduită, poporul sărăcește
La toate aceste rele, cum fuse și-altă dată
Va veni cu siguranță și nota de plată
Luat mai mult în seamă, mesajul lui Socrate
Ar schimba în bine, întreaga societate
De-ar fi legea respectată de toți ce ne conduc
N-am mai avea în țară atâta balamuc.
Mai puțin de s-ar fura, măcar la jumătate
Impozitele ar scădea, ar fi prosperitate
Cetățenii s-ar simți mai mult respectați…..
Către aleși trimit mesajul:ce-ar fi să reflectați?
