Ionel Popa
„Şi pădurile tind să se retragă spre muzee.”aforism de Vasile Ghica
Pădurea reprezintă cel mai important ecosistem al naturii și în semn de respect, înaintașii nostrii au stabilit ca în fiecare an să sărbătorim o lună a pădurii în intervalul de timp 15 martie-15 aprilie.Nu vreau să fac istoricul acestei sărbători, nici nu vreau să reiau toate rolurile pe care le îndeplinește pădurea pentru că vor fi prezentate în această perioadă pe îndelete.
Scopul acestui articol este de a pune punctul pe „i” în ceea ce privește pădurea pentru că am constatat cu toții cum pe fondul mesajelor demagogice dedicate pădurii, aceasta suferă tot mai mult de la an la an și efectul batjocurii la adresa pădurii se manifestă tot mai intens de la an la an.
Constatăm că fondul forestier a avut mult de suferit începând cu anul 1990. Aplicarea legilor fondului funciar poate că au făcut dreptate în ceea ce privește reîmproprietărirea celor afectați de regimul communist. Totuși, în această operațiune s-au făcut multe abuzuri, scoase la iveală de presa vremii. Micile proprietăți de pădure au căzut pradă hoților de lemne din imposibilitatea proprietarilor de a și le păzi. Fondul forestier de stat gestionat de Romsilva a suferit multe presiuni astfel că extragerile de material lemnos peste prevederile amenajementelor silvice au devenit des întâlnite. Și cele mai elocvente efecte sunt cele pe care le întâlnim aproape an de an în ultimul timp: inundațiile ce produc pagube aproape an de an, troienirile în sezonul rece care creează multe probleme și secetele pe timpul verii. Toți cei ce cunosc mecanismele pădurii știu că la baza producerii fenomenelor extreme din natură stau tăierile mari de pădure.
Dezechilibrele sunt însă mult mai mari dacă luăm în considerare și fauna din pădure. Habitatele mamiferelor mari s-au diminuat astfel că urșii își fac din ce în ce mai des apariția prin sate.
Se pune întrebarea de ce, chiar dacă se organizează an de an evenimente în Luna pădurii de conștientizare a rolului acesteia și a necesității gospodăririi durabile, efectele negative asupra pădurii cresc, defrișările continuă, sustragerile ilegale, de asemeni? Cum de România este singura țară europeană în care suprafața de pădure scade?
Nu e greu de răspuns dacă ținem seama de ceea ce vedem la televizor. Aceeași politicieni pe care îi vedem în campanii plantând puieți, îi vedem apoi la știri implicați în tot felul de afaceri ilegale, unele chiar cu retrocedări de pădure. Acțiunile care se fac sunt doar de ochii lumii, poate-poate se mai culege și vreun vot. Lipsește ceva și anume profunzimea mesajelor ce ar trebui transmise în campaniile dedicate Lunii pădurii.Multe astfel de acțiuni nu sunt decât regii ieftine cu scop propagandistic doar pentru a mai culege câteva voturi. Cum se explică acele acțiuni desfășurate la finele lunii aprilie sau chiar în luna mai când mesajul devine chiar periculos?
Protejarea pădurii împotriva fărădelegilor necesită multă conștiință civică. Și aceasta nu se formează așa ușor.
Practic, conștiința forestieră la un popor se formează dacă o serie de instituții acționează împreună în acest sens.Și o să le enumăr într-o ordine la care nu țin neapărat. Oricine poate să le ordoneze altfel.
În primul rând, școala ar trebui să aibă un rol primordial în inocularea conștiinței forestiere la tinerele vlăstare. Cadre didactice bine informate, ar trebui implicate direct în sensul educării tinerei generații pentru conștientizarea importanței pădurii.
În al doilea rând, politicul ar trebui să aibă în vedere atunci când se dau legi, să se asigure protecția pădurii. Cunoaștem acum efectul punerii în aplicare a legilor 18/1991 și a Legii 1/2000, mari suprafețe de pădure puse în posesie fiind defrișate. Nici la această data asigurarea pazei în fondul forestier privat nu e definitivată.
În al treilea rând, administrația silvică trebuie să aibă permanent în atenție ce mesaje transmit către populație, de fiecare dată când intră în contact cu aceasta(fie că e vorba de aprovizionarea cu lemn, fie la contactul cu forța de muncă manuală folosită în silvicultură etc) să facă un transfer de conștiință forestieră.
În al patrulea rând, biserica ar trebui să contribuie la educația poporului în sensul protejării pădurilor.
În al cincilea rând, justiția care trebuie să ajute ca sancțiunile ce se dau pentru fapte împotriva pădurii să-și facă efectul educativ.
În al șaselea rând, organele ministerului de interne, fie că-s polițiști, fie că-s jandarmi sau poate doar pompieri, ar trebui să contribuie mult la formarea conștiinței forestiere
În al șaptelea rând, instituțiile statului cu activitate de protejarea mediului, inclusiv al pădurii: agențiile de protecția mediului, garda de mediu sau inspectoratele de regim silvic.
Și mă opresc aici. În realitate însă, constatăm că școala e la pământ, având probleme grave de sistem, politicienii acționează doar în propriul interes, administrația silvică deseori apare în scandaluri de corupție(ca exemplu anchetele încă în derulare de la Cluj).Biserica fiind și ea proprietară de pădure, își dorește un regim silvic mai permisiv așa că nu se manifestă în sensul protejării pădurii, justiția nu-și face datoria, puține dosare de infracțiuni silvice fiind finalizate cu pedepsirea făptașilor pe motiv că efectul social e totuși mic. Referire la justiție, am putea adăuga implicarea directă în dosarele de retrocedări ilegale de pădure(apropo de magistrații tribunalului Covasna implicate în dosarul Hrebenciuc). Organele ministerului de interne au alte acțiuni în vedere, pădurea fiind puțin în atenția lor. În mediul rural, de fiecare dată când sunt tăieri ilegale în volum mai mare într-o localitate, o atentă cercetare ar scoate la iveală că sunt implicate și organe de poliție. Instituțiile de protecția mediului se ocupă în general de rezervațiile naturale.Pădurea mai puțin este în atenția lor. Altfel cum ne explicăm că Rezervația Hârboanca, din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui, initial printre unicele două din țară ce conțineau toți hibrizii de stejar , în prezent greu se mai găsește câte un stejar, transformându-se într-o altfel de rezervație, cu alte specii, doar pentru a nu se diminua suprafața rezervațiilor la nivel de județ.
Așa stând lucrurile, de unde conștiință forestieră?
Dar iată ce spunea un înaintaș de-al nostru, o mare personalitate a silviculturii românești:
„Popoarele – remarca prof. Marin Drăcea – se judecă între ele și după respectul pe care îl au față de propriul lor pământ și, ca atare, față de pavăza cea mai sigură a acestuia – pădurea. Nu-și apără pădurea și pământul decât poporul ce se simte solidar cu propriul său viitor și vrea să trăiască”.
Aș mai adăuga că grija față de pădure este unul din cele mai bune indicatoare a nivelului de civilizație a unui stat, și care determină de fapt, și nivelul de trai.
Ce-ar fi dacă am înceta să ne mai batem joc de pădure și din contră, am demara acțiuni ample de împădurire a terenurilor degradate, aceste adevărate „pecingini” des întâlnite pe întreg teritoriul țării? Ce-ar fi dacă cele 1 milion de hectare de teren degradat de pe teritoriul României s-ar transforma în pădure? Ar crește suprafața fondului forestier cu două procente la nivel de țară și impactul va fi extraordinar! Adresez acest îndemn către toți factorii de decizie! Am putea noi să dăm dovadă de o astfel de înțelepciune?Spun asta pentru că noul PNDR finanțează astfel de investiții.
Ionel Popa 